Iubirea este cel mai puternic drog...
Ating,sarut,iubesc.sentimente ce ma coplesesc.Plang,beau,fumez fapte pt a te uita doua inimi ce nimeni nu le va lega,doua suflete inchise pe vecie,doua destine despartite.Si totusi sunt drogat de iubirea ce canva ma ridicat...ma facut sa prind aripi si sa zbor pana la cer...dar tu ma invatai sa sper...tu mai invatat tot pana acum....cu tine faceam orice lucru nebun...cand ai plecat aripile mi le-ai luat si am cazut din cer...si m-a sarutat altcineva....moartea cu buzele ei de catifea...
Primim mereu tot ceea ce ne dorim
Sentimente ce le traim
Dorinte ce le va indeplini
starea de sevraj cand ma voi trezi
sunt in impase de mult timp
si prea multi ani am invatat sa mint
am mintit ca nu te iubesc
asta este si eu mai gresesc...
ultimul rand ti-l voi dedica
pleaca si lasa-mi linistea
lsaa-ma sa fiu din nou inger in imparatia mea
si nu mai ma lasa sa mai sarut moartea
5 comments:
atat de trist... ma intreb, de unde atata durere, de ce trebuie sa trecem prim asta, mai devreme sau mai tarziu? iubirea... ce e iubirea? ceva ce ne schimba, un drog puternic, cum spui si tu, un drog care ne facem sa uitam de realitate si sa traim intr-un vis perfect... pana cand ne trezim... inca o victima a iubirii...
multi trec prin asta insa putin invata ceva (suna a cliseu)...admir ca iti poti exterioriza sentimentele, gandirile.. mai mult sau mai putin, e totusi un pas inainte...
wow...am dat intamplator de blogul tau,dar am ramas atat de fermecata de acest post incat nu m-am putut abtine sa trec prin el fara a spune ceva.si anume fara sa te felicit!m-am regasit prea mult in cuvintele tale si chiar daca uneori doare prea tare,sentimentul pe care il traiesc cand citesc ganduri atat de identice mie este unul placut.ciudat,dar mi s-a demonstarat inca o data cat de mult conteaza sa detii cuvintele potrivite pentru gandul pe care il ai.bravo!!!
ca un convoi de sentimente ai infiripat in sufletul meu mrejele iubirii neimplinite.....ai risipit sentimente ce s-au lipit in palmele vietii......splendida poezia
cata dreptate ai cand spui k iubirea e cel mai puternic drog...ne drogam prima data cu iubire poate din curiozitate...a doua oara poate pentru ca ne-a placut si ne-a amuzat cat de mult ne-a placut...a treia oara o facem poate din dorinta de a nu ne mai simti siguri..a patra oara...o facem ca nu mai putem fara..suntem slabi fara iubire, dar si mai slabi cu ea, caci dependenta e din ce in ce mai mare...pe urma ne trezim ca abia ne mai putem tine pe picioare, ca tremuram fara drog, ca nu mai avem somn fara iubire, ne trezim ca mai vrem o doza...dar una si mai mare ca sa substituie nevoia acuta din sangele nostru...pe urma...pe urma nu mai urmeaza nimic...sau cel putin poate urmeaza, dar nu mai simtim noi nimic, nu ne mai atinge nimic...la un moment dat e posibil ca cei din jur sa observe cat de rau ne simtim...dar ei nu ne mai pot ajuta...ei nu ne pot da acel drog fara de care nu mai putem respira...ei ne iubesc, dar nu asa cum avem noi nevoie...nimic nu poate substitui drogul de care suntem dependenti...eu nu m-am drogat in viata mea cu nimic...nu beau...nu fumez...singurul drog de care sunt dependenta este iubirea...iar acum sunt si eu in sevraj...si ma alatur miilor de dependenti de iubire...daca s-ar cumpara cu bani, as vinde tot ce am...dar nu se vinde nicaieri...iar cel care are portia mea de drog deja...deja nu mai este langa mine...
Atatea emotii..atatea dorinte de implinit care le are omul pe lumea asta… si pentru ce..pentru un dram de fericire de care are parte doar cateva secunde amarate din viata asta… si barbatul si femeia cica se implinesc de pe timpul de “cand erau copii” si fac ca totul sa le fie bine…
Oricat s-ar stradui sa ceara ceva… dar ce sa ceara… cui? Si mai ales pentru ce? Este o viata a lor doi…sau doar a unui dintre ei… !? relatia de la inceput…relatia celibatarului se transforma in relatia unui cuplu sa ceare ceva mai bun…dar ce…!?
Vezi tu… o intreaga lume de neinteles care “merita traita”. Tot ei cer ceva ce pot sau nu pot avea.. cred in acea lume plina de zdrente rosii ce zvacnesc a putoare intr-o camera ce sta sa cada. El sau ea au vazut acea camera…au trait acolo…tot ea a fost injosita, tot el a fost cel ce state ape marginea patului ca intr-o lume far avis inconjurata de ceva ce numai el putea si avea in cap.
Lumea ce ne inconjoara!? O lume fara capricii carei ii insusim noi niste stramtori de nenintels pentru moralul unui om primitiv.
De ce? Cum? In ce fel? Si Pentru ce?
Tanarul ce visa la o lume de impliniri, ea ce visala o lume implinita, el ce se chinuia sa razbata dincolo de lumea de fier vechi si ea, fiinta pentru care se intorcea lumea pe dos,… amandoi au doua lumi de neinteles… Moravuri si capricii! NISTE IDIOTENII !!! niste amintiri de tabla ale unei lumi de fier!
Fiecare gest imatur doare, fiecare gest ce atinge lumea fiecaruia dintre noi, fiecare atingere pe suprafata unei apei linistite, fiecare clipocire in rosul vinului lu Bachus deranjeaza! Face sa fie ceva de neinteles, face sa devina ceva de neinghitit… Si el sau ea? Ei ce sunt? Doua lumi paralele sau doua lumi ce se intersecteaza… Ce spun eu aici? Niste calamitati psihologice ale unei persoane integrate intr-un criteriu social impartit. Oameni care sunt in stare sa gandeasca, care vor sa gandeasca, care se fac ca gandesc si oamenii care nu ar trebui sa existe, parazitii sociali ai societatii. Exista in viata asta un sens pentru orice se intampla, pentru orice exista pe pamant.. exista un raspuns si pentru bondarul ce se aciuiaza la stupul de albine… care e de fapt tot “ un neam pe fusta” cu doamna albina, nu?... dar cum sfarseste bondarul? Omorat tot de albina…
Omul s-a luat dupa animal la inceputurile lui, inainte sa poarte capriciile si moravurile, si ce l-a facut sa inlature din fiinta lui animalul? Parerea mea, asa cum toti avem dreptul la pareri… :O mare greseala a societatii.
Dar traim toti laolalta, traim toti pe acelasi pamant. Suntem prea putini sau prea multi? Conteaza? Sa nu vorbim de rasism care nu da dreptul niciunuia dintre noi sa extirpeze pe celalalt de langa pentru ca e diferit. Poate pentru ca intra pe un teritoriu ce nu ii apartine si ca isi insuseste ceva ce nu e al lui mi se pare ceva mai plauzibil.
Linia naturii nu arata un el sau o ea… arata pe toti ce sunt la fel, ce sunt laolalta si ceea ce merita a fi drept banuiesc ca ar trebui sa fie drept pentru toti… o lume de ipocriti unde multi sunt normali si putini dintre ei nebuni… dar daca acei putini nebuni sunt normali, in limita unei vieti normale si cei multi sunt cei nebuni ce vor sa transforme lumea celor inferiorizati, lumea fara prejudecati, intr-o lume cu limite doar de ei inteleasa.
Sa traiesti asa cum ti se dicteaza e ceva ce nu e de inteles pentru unii dar sa traiesti asa cum doresti si sa faci ceva rau celorlalti iar nu e de inteles… asa ca cine merita sa existe si cine nu?
Parazitii sociali sunt cei ce nu au acea coloana vertebrala a unei clase inalte din vestita mahala si cei cu o coloana vertebrala, demna de un adevarat stalp de rezistenta a unei lumi creionate de un infantil sunt cei ce dicteaza lumea perversa a moravurilor.
O lumea a unui barbat ce a fost un copil din vestita mahala urbana, a unei femei ce a subjugat placerea si idiocratia… este de fapt lumea in care traiesc toti muritorii.
Barbatul ce a dori a fi inteles s-a transformat in robul unei civiliatii neintelese de el, femeia ce a inlaturat orice prestanta a firii a devenit curva unui ordinar de ales… si lumea nu vrea sa ia sfarsit nici aici… dar unde?
Pana la curva ce traieste in lumea ei plina de maruntaie si in visele ei pline de plozi ce cad in odaia rosiatica unde pute a alcool, tutun si a farmacie, masculul mai nepotrivnic in ferocitate isi inlatura capacitatea de adulmeca, trece de postura de josnic si se alatura celor ce ar trebui sa primeasca o medalie pentru ca au intemeiat o uniune, o familie compusa din plevurile intregii lor vieti.
Uite cum se nasc urmasii unei noi societati depravate, cei ce vor inainte in viata la fel ca predecesorii lor si care vor face din lumea lor plina de lumina si scantei, de la inceput, o lume plina de mizerii si resturi de turbare si selinitate in care vor trai cum nu se poate mai bine pentru ei. Noul el sau noua ea se afla undeva departe de lumea vechii generatii si vor sa camufleze amandoi trecutul intr-o viata plina de amnezie si sa umble dupa niste fantome ale unui viitor plin de umbre cenusii sau chiar negre.
El, ca viitor barbat nu este departe de urmele crestaturii lasata de lama de cutit in pieptul a ceea ce a fost, si a vrut sa devina omul complex, cu o memorie foarte prosta ce l-a facut sa devina fiinta fara resentimente, si tot el, viitorul barbat este cel ce face ca trecutul josnic sa fie mandru de el.
Unde poate ajunge El? Unde poate ajune Ea?
Ea, fiinta ce doreste materialismul, ce se implica in viata sociala asa cum se implica si in munca de orice fel ce o presteaza zilnic, Ea care doreste cu ardoare sa iubeasca materialul, este de fapt nenorocita ce urmareste visul lui.
Tranchilizarea tuturor sentimentelor, amortirea simturilor si distrugerea visurilor sunt operele unei marsavii de neinteles ale lor, ale amandurora.
Trbunalul decide ca amarata si terminatul ei de barbat sa fie trimis la munca silnica in inchisoarea ce se numeste viata de nemeritat… si vorba aia :”viata e frumoasa!” nu?
Prapastia dintre gand si realitate este de fapt demoralizarea lui si a ei, este de fapt diferenta dintre lumea implinita a visului si josnicia de zi de zi.
Au diparut cartile, a distarul moralitatea in dragoste, au disparut clipele cu nod in gat pentru el cand se gandea cum si in ce fel sa o cucereasca, I s-a impietrit inima, totul a devenit un cenusiu amar in sufletul lui.
Cea mai fabuloasa sursa de inspiratie din viata lui, nu este, nu a fost si nu va fi el, va fi tot EA. Pentru el clipele de amestec dulce de iubire s-au terminat… il urmaresca fantomele trecutului, il urmareste ceea ce a fost el. Doarme si se trezeste ingandurat, adoarme ingandurat si viseaza ganduri… urma lui de speranta se materializeaza in ganduri.
Sunt atatea lucruri pe lumea asta date de cineva de acolo de sus…cine oare o fi? (marea intrebare) si care te fac sa te gandesti daca or fi oare repercursiuni ale faptelor tale … daca o fi “soarta”… daca o fi ceva ce se intampla de la sine… si toate pentru ce?
Iti doresti sa nu existi, iti doresti sa te intorci in trecut… nu mai dormi cu noptile si ai atatea persoane pe langa tine care te fac sa nu gusti din placerea de a trai. Si asta pentru ce sau mai bine pentru cine?
Sunt momente de cumpana in viata asta pe care le ai prognozat in urma cu ceva vreme si pe care atunci momente le renegai si le cereai ca pe ceva ce ar putea sa iti schimbe in altfel viata de atunci… si pentru ce si pentru cine? a meritat? si chiar daca nu a meritat ai suferit si suferi si ti au trecut mii si sute de ganduri prin cap ce iti aratau imaginea unui finish ce te ar putea elibera de tot… dar!? pentru ce si pentru cine? iti e frica de ce va urma ? iti e frica de necunoscut? iti e frica ca ce e dincolo sa nu te zdrobeasca mai tare de ce e aici?
Vezi ca tot acest masacru al gandurilor si al sentimentelor tale nu se mai termina si incepi sa renegi credinta in ..tine… in tot… stii ca nu e bine.. stii ca acest lucru nu e firesc; pentru ce si pentru cine? ai o educatiedin trecut care ti a creat un prestigiu, o onoare, un relief al sentimentelor tale asupra a ce e bine si ce nu e… si totusi in sinea ta, in cautarea unui raspuns si totodata a unei rezolvari renegarea se accentueaza… iti e frica doar si de gandul ala nepotrivnic care ar putea influenta viitorul.
Ai pe cineva langa tine care tine la tine dar pe care nu vrei sa il infunzi in intunericul sufletului tau, pe care nu vrei sa il inveninezi cu amaraciunea ta; si caruia iti e frica sa ii spui asta; iti e frica sa ii salvezi necredinta de care tu dai dovada acum; pentru ce si pentru cine? tot sufeltul tau il datorezi cuiva … dar cui? ai un trcut de care esti deopotriva mandru si deopotriva amarat… sau dezamagit si incerci sa dezarmezi in fata oricui pentru a nu ceda in fata ta mai ales… pentru ce si pentru cine?
Totul incepe si se termina intr un anumit punct,,, povestioarele de la inceput cu copilul care incerca sa traiasca in prezentul lui au avut o rezolvare… a aprut ceva din neant care a fost o salvare… omul care avea o mare problema cu suferinta inimii a avut o rezolvare din neasteptat… inima care a cerut si nu a putut obtine ce a dorit, a primit cand s a asteptat mai putin … dar timpul? cine il rezolva… dar suferinta asta? apropos mi am adus aminte de o povestioara de prin scoala generala care mi a ramas in ramasita asta de creier si acum dupa…dupa aproapre 20 de ani… si care spunea cam asa; era un baiat al carui tata era pantofar, mama ii murise cu ceva vreme in urma; si traiau amadoi de pe urma la ce castiga tatal lui. O viata cat de cat mizera dar la care nu puteau zice nici nu si nici da… era o multumire monotona. Baiatul, destul de nelalocul lui cu apucaturile si cu cumintenia facea viata amara tatalui. Acesta din urma hotari ca pentru fiecare fapta rea pe care o facea fiul lui sa bata cate un cui in usa… o usa oarecare… zis si facut . Tatal baiatului se apucase de cele ce isi propusese si la un moment dat usa deja avea o cantitate consistenta de cuie in ea. Baiatul foarte suspicios isi intreba tatal care e rostul acelor cuie; la care tatal sau ii raspunse .Dupa ce afla baiatul motivul acelor cuie il intreba : “dar cum as putea acum sa scot aceste cuie din usa?” iar tatal ii raspunse “pentru fiecare fapta buna care o vei face poti sa scoti cate un cui din usa”. Baiatul se gandi bine si isi revizui comportamentul si la un moment dat reusi sa scoata cuiele din usa. Trecuse ceva vreme pentru a face acest lucru iar tatal lui era in pat; bolnav si cu nepuntinta de a infrunta cum ar trebui boala vietii oar baiatul foarte mandru ii zise tatalui: “Uite tata am reusit sa fac atatea fapte bune si am scos toate cuiele din usa” . Tatal, multumit dar cu sufletul tras in boala ii raspunse “ Iti multumesc fiul meu dar uitate in urma si vezi tu ca, cuiele le ai scos dar gaurile au ramas”.
Cam asta e una din povestioarele ce le am retinut eu si care au ramas in suflet ca o marca pusa si legata bine . Iar din aceasta povestioara ramane la aprecierea fiecaruia sa traga cate o concluzie. Putem sa tinem cont ca aceste doua personaje se pot inversa sau chiar inlocui si niciodata nu putem stii decat daca analizam bine cine ar putea fi in pielea fiecaruia dintre ele.
Eu, da acum e vb despre mine, incerc mereu sa ma ascund de anumite situatii, prefer sa nu le infrunt, asta de putine ori; dar… ce conteaza? conteaza ca dorinta de a dobandi acea stare de bine inseamna de fapt a te intelege pe sine si de a nu te incatusa in propria cusca.
Stiu ca e gresit sa te ascunzi asemeni strutului, cu capul in nisip, stiu ca totul se poate rezuma la un spectacol de circ unde poti fi ba criticat, ba umilit, da chiar inteles, dar … pentru ce si pentru cine?
Vrem sa tragem cortina dar stim ca nu e bine… vrem sa nu ne opintim in ganduri dar nu putem sa nu o facem.
De exemplu aici unde sunt eu e o perioada destul de plina in sentimente, dar inconjurata de o atmosfera plina de rautate a celor din jur… o atmosfera ce o poti simti in porii pielii, o atmosfera ce o poti simti in aerul ce il respiri. Ar trebui sa fie totusi o atmosfera cand colindele sa umple aerul si totul sa se rezume la ziua de azi dar… pentru ce si pentru cine?
Cred ca ai ghicit…. da e Craciunul aici si acum dar… au mai fost si alte Craciunuri si alti ani de cand scriu la aceasta carte. Sa tot fie vreo patru… cam asa dar… crede ma ca niciodata nu a fost ceea ce as fi vrut sa fie, niciodata nu a fost, asta in afara de anii copilariei cand lucrurile erau cu totul altfel; si cum ziceam, nu a fost sa fie cu miros de brad in casa, cu sunet de clopotei, cu iz de colinde, cu iz de cozonaci calzi… niciodata nu a fost.
Crede ma ca asta e sarbatoarea care ma atinge cel mai mult dar… pentru ce si pentru cine? Pentru nimeni si nimic.
Nu poate schimba cu nimic faptul ca ascult colinde acum si ca sarcastul vietii ma inconjoara si ca nimeni nu ma vede.
Viata e dura dar merita traita!? viata e plina de suprize!? viata e ceva ce ne intoarce gandurile!? pentru ce si pentru cine?
O mie de ganduri se rostogolesc in minte, se dau de a valma, o mie de aduceri aminte ale trecutului ma bantuie, o mie de ani de remuscari, o mie de subaprecieri ale vietii, pentru ce si pentru cine?
Am incercat sa fac ceva frumos…mai ales acum, am cumparat cadouri cu o luna sau doua inainte pentru astia care ma privesc asa cum …asa cum ma privesc ei, care cadouri zac acum intr un sac si care nu le pot oferi pentru ca …pentru ca nu merita. O situatie ce nu face ca atmosfera sa ofere ceea ce mi as fi dorit. Ma gandesc ca poate am lasat in urma ceva ce am renegat acum ceva o vreme… am last in urma de fapt ceea ce imi doream sa se schimbe… si s a schimbat si… poate am cerut de la viata imposibilul si , poate nu am oferit destul cat sa pot primi inapoi !? oare asa se procedeaza? poate intotdeauna m am supra-apreciat si … si viata nu da intotdeauna ceea ce iti doresti. Si poate am dat de fiecare data vrabia din mana pe cioara de pe gard, si poate m am ferit de dracu si l am intalnit de fiecare data pe tasu… si… urmele unde au fost cuiele au ramas.
Si uite ca as vrea sa treaca toate pe langa mine ca si cum ar fi o adiere de aer si as vrea sa fiu o stana de piatra sa nu mananc, sa nu beau sa nu respir, sa fiu o stanca care sa cerseasca aer sau apa… pentru ce si pentru cine?
orculad@yahoo.com
Post a Comment